miercuri, 1 aprilie 2015
Lasă-te de furat că te bagi în belea sigur...
...lasă-te de furat, pentru bani vei rămâne singur. Acestea sunte versurile ultimului hit scos de 1-Q Sapro în colaborare cu o serie de artiști, cântăreți și vedete TV din România. DNA-ului i se fac ode pe bună dreptate și deja se aud voci care cer pedeapsa cu moartea pentru fraudarea banilor publici, dacă prejudiciul depășește un anumit cuantum, de exemplu 5.000 sau 10.000 de salarii medii (nu susțin pedeapsa cu moartea, dar aș considera fapta lor ca atentat la siguranța națională și le-aș da ani grei de pușcărie). Drept urmare, noul slogan la modă va fi: „Furatul dăunează grav comunității”.
Se tot discută, de asemenea, cu păreri pro și contra, acțiunile ANAF-ului din ultima vreme, că urmăresc micii întreprinzători și îi taxează pentru sume mici găsite în plus sau în minus. Într-o țară în care însuși guvernatorul Băncii Naționale susține sus și tare că „singură şansă să supravieţuieşti este să faci EVAZIUNE FISCALĂ” este greu de crezut că lucrurile se pot îndrepta în bine peste noapte. Prin analogie, părerea mea este următoarea: ca să poți da amenzi de circulație pentru parcare necorespunzătoare și ridica mașini, trebuie să creezi mai întâi locuri de parcare, dacă nu poți pe orizontală, atunci neapărat pe verticală (parcări subterane sau supraetajate). Așa și cu ANAF-ul, trebuiesc reduse fie numărul taxelor, fie contravaloarea lor sau eșalonarea lor în funcție de venituri, astfel încât micul întreprinzător să poată scoate ceva profit.
Pe de altă parte, pe politicianul care fură, nu îl vreau singur, îl vreau închis cu vreo 15-20 de inși în celulă, cu cei care au comis mici infracțiuni pe motive sociale, au furat ca să aiba ce pune pe masă la copii, pentru că nu au găsit locuri de muncă, pentru că nu au putut beneficia de o educație adecvată, pentru că hățișurile birocrației i-au adus într-o stare de demență. Să stea să le explice de ce a trebuit să fure ei un ou, pentru că alții au furat un bou, sau...un tablou.
I-aș mai băga într-un grup de mame ce trebuie să se descurce cu alocații de 40 de lei pe lună și nu găsesc doctori competenți și condiții adecvate în spitale, atunci când li se îmbolnăvesc copiii. I-aș mai băga într-un grup de oameni ce au plecat peste hotare ca să muncească și și-au lăsat acasă copiii singuri, pentru că sistemul politic de șpăgi a gonit mulți investitori, inclusiv i-a descurajat pe cei autohtoni.
I-aș băga într-un grup de șoferi sătui de drumuri proaste și de aglomerația din trafic, sătui de lipsa autostrăzilor și de promisiuni electorale.
I-aș băga într-un grupi de popi ca să aibă pe cine să întrebe: „ce ați făcut cu banii poporului pe care noi vi i-am dat ca să ne mântuim sufletele și să ne găsim scăparea ca buni creștini? I-ați dat cumva lui Doamne-Doamne? Ați ajutat bătrânii, bolnavii și săracii? Sau i-ați băgat în construirea de biserici(mastodonți) poleite cu aur, la prețuri supra-evaluate, mâniidu-l astfel pe Domnul? A, da, uitasem, o parte din banii aceia, tot în buzunarul nostru s-a întors. Doamne miluiește!”.
Așadar, nu-i vreau pe politicieni chiar atât de singuri, însă 1-Q Sapro așa susține:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu