joi, 26 martie 2015

Se apropie Ora Pământului. Tu cum o sărbătorești?

Sâmbătă, 28 martie, sărbătorim Earth Hour 2015 - Ora Pământului (aka Terra), un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Ora Pământului constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.

Cu ocazia acestei sărbători neconvenționale am aflat că există câteva evenimente în Craiova la care puteți participa împreună cu prietenii sau familia, după cum urmează:

  1. Asociația Studenților din Facultatea de Fizica din Craiova (ASFFC), Asociația Junior Chamber International Craiova (JCI Craiova) și Centrul Local Craiova Cercetasii Romaniei (ONCR) ne propun o serie de evenimente dedicate Earth Hour 2015:
  • JCI Cycling Day tur ciclist al orașului începând cu ora 11:00 cu plecarea din Parcul  „Nicolae Romanescu” (centrul de închirieri biciclete). Cine nu are bicicletă poate închiria de la fața locului, pe baza cărții de identitate. Pentru înscriere utilizați formularul online  sau trimiteți e-mail la iulian.tanase@jcicraiova.ro.
    https://www.facebook.com/events/1550740165191296/
  • Dance for Earth – 20:30 – 21.00, toți cetățenii orașului Craiova sunt invitați să danseze în Piața Mihai Viteazul. Acțiunea este susținută de cluburile de dans din oraș. - https://www.facebook.com/events/1550740165191296/
  • Conferința "EURONEAR și contribuția românească în studierea asteroizilor apropiați de Pământ”, orele 19.00-20.00, Sala Albastră, Universitatea din Craiova (clădirea centrală). Prezintă Dr. Dr. Ovidiu Văduvescu  - astronom internațional de origine română la Isaac Newton Group (UK, NL, SP), La Palma, Insulele Canare, anterior în Chile, Africa de Sud, Canada și România.
  • Observații astronomice oferite de Centrul ASTROED – Universitatea din Craiova.

2. Clubul sportiv Craiova Running Club susține Earth Hour 2015 printr-o invitație la alergare. Astfel, ei vă propun să stingeți lumina și să mergeți în Parcul Romanescu începând cu ora 20:15. La 20:30 se va pleca într-o alergare nocturnă necompetitivă sau o plimbare simbolică, pe aleile parcului, pentru a vă bucura împreună de energia pe care o produceți prin miscare. “Totodată, crosul/alergarea simbolica este și o modalitate de a promova mijloacele de deplasare prietenoase cu natura și benefice pentru organism.” – ghidul Earth Hour. Mai multe detalii găsiți aici: http://craiovarunningclub.ro/ora-pamantului-28-martie-2015/
Ora Pămantului 2015 - Earth Hour 2015


Eu nu știu dacă o să reușesc să ajung la vreunul dintre aceste evenimente, dar cu siguranță o să sărbătoresc Ora Pământului cu cei doi bebeluși, pentru că după băiță și lăptic urmează și o porție bună de somn, deci lights off!
Sper ca ei să aibă parte de un Pământ mai puțin poluat, cu ape mai curate și aer proaspăt atunci când vor crește mari. 

4 comentarii:

  1. Activitati multe si interesante.....

    RăspundețiȘtergere
  2. Într-adevăr, mai trebuiau să fie câteva, dar s-au pierdut pe drum...nu-i bai, se poate și la anul, iar pe 22 aprilie este Ziua Pământului

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, buna dimineata, multumim de sfat----tocmai mi-am propus sa renunt la orele de stat la calculator....si sa fac mai multa miscare alaturi de cei dragi mie....adica de nepoti!

    Multa sanatate de la cineva din Bistrita!
    O zi buna alaturi de cei dragi d-voastra - bebelusii- si multa sanatate celor mici....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multă sănătate și dumneavoastră și nepoților dumneavoastră! Da, mai multă mișcare este foarte bună pentru organism

      Ștergere