luni, 1 septembrie 2014

Sport and Beer Blog Meet de August

Zice lumea (aici și aici) că a avut loc iar o întâlnire blogosferică în week-end-ul ce a trecut. Într-adevăr, a fost o dublă întâlnire, sâmbătă și duminică pe zi am jucat volei pe nisip în scopuri caritabile la Cupa Rotaract despre care v-am povestit zilele trecute, iar aseară ne-am reunit  ca de obicei la Club Q pentru a savura o băutură răcoritoare, fie ea bere sau nu, pentru a ne răsfăța cu o felie de pizza și, ca de obicei, pentru a pune țara la cale.

Craiova Bloggers Team

La turneul de volei am avut o evoluție peste așteptările mele și sub așteptările lui Răzvan, care din păcate a fost prea optimist (prietenii știu de ce). Am reușit să câștigăm în optimi împotriva studenților de la ELSA, însă am pierdut la limită în optimi împotriva celor de la Rotary Probitas.

Cupa Rotaract la volei 2014

Ce n-am pierdut însă a fost un week-end de relaxare, de distracție și voie bună, răsfățare cu limonade, băuturi energizante (țin să le mulțumesc pe această cale celor două domnișoare de la Red Bull care au avut grijă ca să nu ni se usuce de tot gâtlejurile) și premii oferite de organizatori cu ocazia unui concurs de tip tombolă (tricouri, șepci, rucsacuri). Mai multe imagini de la Cupa Rotaract puteți vedea aici și aici și aici, precum și ultimele puncte ale finalei câștigate de către cei din echipa What's Up contra celor de la Școala de Volei.

Red Bull Craiova

Duminică seara ne-am reîntâlnit la Club Q, unde am avut frumoasa surpriză de a cunoaște și de a primi în grupul nostru încă patru bloggeri: pe tânărul Rareș care ne aduce aminte de anii de liceu, pe Veronica care ne prezintă colecția ei de scrapbooking, pe Ramona care vrea să ne cucerească cu cele mai „pretty” culori din lumea modei și pe Kinga care are dublă cetățenie, bănățeancă și olteancă, dar ar vrea să trăiască în Japonia (sper să nu mă înșel :) ). Totodată, l-am avut ca oaspete de onoare și pe domnul Cosmin Dragoste, directorul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, care ne-a promis că va încerca să scrie mai des pe blogul personal.

Craiova Blog Meet August 2014
Fiindcă de data aceasta am avut mai mulți oaspeți noi (printre care și pe Costi Mitrache, cel care dorește să ne prezinte o altă față a Craiovei prin intermediul site-ului www.craiovainimagini.ro) am renunțat la tradiționalul bowling în favoarea poveștilor cu zâne și feți-frumoși, zâne care, de altfel, ne-au lăsat și ceva cadouri promoționale din partea firmei Coca-Cola. Să fie primite, zic.
Craiova Blog Meet 201

Următorul blog meet l-am stabilit pentru 28 septembrie, tocmai pentru a vă putea povesti cum a fost la Webstock 2014.
Până atunci vă urez spor la scris!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu