miercuri, 2 aprilie 2014

Canapeaua blogosferică

Craiova, Parcul Nicolae Romanescu
Zice lumea că Neydamn, alias Răzvan-Damian Irimescu își oferă ”canapeaua” gratis pentru orice blogger interesat să vizite Craiova și care să scrie despre lucrurile care i-au plăcut sau nu în acest oraș. Cazarea, masa și transportul local sunt asigurate de Răzvan, iar eu voi contribui cu berea, în măsura disponibilităților financiare, de spațiu și de timp. Asta înseamnă să fiu în Craiova, să nu fiu ocupat cu altceva și să am și ceva parale în buzunar (de obicei nu prea am, dar de data asta sunt dispus să fac o excepție :) ). Canapeaua blogosferică a lui Răzvan este disponibilă doar în week-enduri, iar dacă vrei să îți faci o rezervare, îi poți scrie la contact[at]neydamn.eu. Rezervarea funcționează pe principiul primul venit, primul servit. Astfel, dacă ești blogger, nu ești din Craiova, dar ai vrea să vizitezi acest oraș, să vezi locuri noi și interesante, îți recomand să îl contactezi pe Răzvan.
Pentru ceilalți, vreau să vă mulțumesc pentru faptul că ați susținut Craiova în semifinala cu Cluj-Napoca și să vă rog să o susțineți în continuare în finala cu Sibiul. Așa că nu ezitați să votați aici:
http://foxnomad.com/2014/04/01/best-city-visit-travel-tournament-2014-championship/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu